Bine ati venit !

Inca asteptam vara

Desi am intrat in luna iulie, iar sezonul a inceput cu primele seminte semanate in luna februarie, vara inca nu a ajuns si in ferma noastra. In aceasta saptamana am avut temperaturi apropiate de cele pe care le-am vazut si in luna aprilie, un lucru pe care nu l-am mai intalnit de cand ne-am apucat de agricultura.

Efectul principal al ploilor si temperaturilor scazute al ultimelor 2 luni este o incetinire a dezvoltarii majoritatii culturilor. Iar efectul secundar este o proliferare incredibila a bolilor in cultura. Bolile, sub numele lor comun de "mana", sunt in general provocate de o infectie cu fungi. IMG_1804Acestea se dezvolta cel mai bine cand temperatura se invarte in jurul lui 25C iar umiditatea aerului este ridicata. Adica exact cum putem caracteriza lunile mai si iunie. Desi majoritatea culturilor au reactionat foarte bine la tratamentele cu zeama bordeleza, au aparut infectii mai ales in plantele din familia curcubitacee ( castraveti, dovlecei, pepeni ). Avand in vedere experietele din anii trecuti, am hotarat sa nu infiintam toate aceste culturi in acelasi timp, pentru a evita sezonul ploios cu cel putin jumatate din culturi. Nu toate legumele suporta insa aceste tehnici. Din familia solano-fructoaselor ( ardei, vinete rosii ) majoritatea au perioade lungi de vegetatie. Ele trebuie incepute devreme, in martie, pentru a produce incepand cu lunile iunie-iulie. In cazul lor, singura sansa este o cultura lipsita de buruieni, cu tratamente efectuate dupa fiecare ploaie.

IMG_1802 IMG_1783IMG_1790

Ultimele prognoze arata o incalzire a vremii, catre normele climatologice, astfel incat sa fie momentul sa montam si ultima piesa a infrastructurii din camp: plasa de semiumbrire pentru rosiile palisate

5 Responses to Inca asteptam vara

  • Calatorul Social
    Calatorul Social on July 6, 2013 at 10:24 am said:

    http://calatorulsocial.blogspot.ro/2013/05/campania-agricola-de-primavara.html
    Cateceva despre aagricultura in Romania, sunteti si voi citati :)

  • Marian Badea
    Marian Badea on July 26, 2013 at 3:27 am said:

    "majoritatea culturilor au reactionat foarte bine la tratamentele cu zeama bordeleza"???
    Parca faceti agricultura bio iar un amestec de CuSO4 si Ca(OH)2 numai bio nu este. :(( Sa nu-mi spuneti ca certificatorii bio accepta astfel de tratamente?

  • andrei
    andrei on July 26, 2013 at 11:28 am said:

    in agricultura ecologica este folosita zeama bordeleza, conform normelor de implementare ( nr. 540/2011 ) link aici ( http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:153:0001:0186:EN:PDF ).

    zeama bordeleza este folosita de peste 150 de ani in prevenirea si tratarea infectiilor cu fungi, micozelor si fainarii. are un succes moderat in cazul unui atac de intensitate scazuta. motivul principal pentru care este acceptat este ca acest tratament este foliar ( adica se spala de pe fructe ), nu produce toxicitate in planta si atunci cand este folosit cu moderatie, nici in sol

    andrei

  • Marian Badea
    Marian Badea on August 11, 2013 at 2:01 pm said:

    Mersi de raspuns Andrei! Eu m-am sesizat in privinta mixturii bordoleze dupa ce am citit chiar pe pagina de Wikipedia catre care ai dat tu link, unde scrie:
    "Bordeaux mixture has been found to be harmful to fish, livestock and—due to potential build up of copper in the soil—earthworms.[4]
    The chemical started to be used by the United Fruit Company throughout Latin America around 1922. The mixture was nicknamed perico, or "parakeet", because it would turn workers completely blue. Many workers would get sick or die of poisoning due to the toxic chemical."
    ceea ce nu suna tocmai bine.
    Fiindca nu stiam despre ce e vorba, m-am mai interesat si mi-am dat seama ca este vorba despre amestecul de piatra vanata si solutie de var, care, intr-adevar, este folosita de foarte mult timp; o foloseau si bunicii si strabunicii nostrii. Insa asta nu ma face sa cred ca este o solutie prea sanatoasa de protejare a plantelor, chiar daca este folosita cu moderatie; e cam imposibil sa nu ramane urme (oricat de mici) in fructe si legume. As fi curios, daca poti sa-mi spui putin mai detaliat cum anume se spala de pe fructe; le spalati voi dupa ce aplicati tratamentul sau in urma ploilor se spala de pe fructe, dar ramane "lipita" pe frunze?
    Am vorbit si cu parintii mei care s-au reintors de cativa ani la tara, de cand au iesit la pensie, si isi cresc si ei diverse legume, fructe. Si mi-a spus maica-mea ca ei folosesc cu succes cateva solutii 100% naturale si anume:
    - pentru "mana" face o solutie din 1L de zeama de varza, 10L de apa si cel putin 2-3 capatani de usturoi care trebuie pisat in prealabil si se pulverizeaza pe plante;
    - ceai de urzici: intr-un tuci mare se clocoteste apa, se ia de pe foc si apoi se adauga urzicile (cantitate nespecificata), la ochi, ca pentru un ceai normal. Se lasa sa se raceasca apoi se pune si la radacina si se stropesc si plantele cu ceaiul de urzici. Asadar cred ca e si un fel de ingrasamant sau poate protejeaza radacinile de diverse boli, mucegaiuri...;
    - cenusa de lemne (nu de paie sau altele) pentru varza sau altele inrudite (mi-a spus ca foloseste si pentru broccoli, desi nu prea au avut succes cu el, adica inflorescenta este foarte rara, fiind primul an in care au plantat); se presara direct ca pudra (nu se face solutie cu apa sau altele) si le protejeaza de niste musculite care sunt foarte "indragostite" de varza si broccoli.
    Incercati si voi retetele de mai sus; poate aveti succes cu ele si nu mai trebuie sa folositi mixtura de Bordeaux. :)

    Numai bine!
    Marian

  • sebastian

    Salut,

    Credeti ca daca ati dispune de mai mult teren intr-o apropiere acceptabila (raza de 30 km maxim de la Valea Macrisului) ati putea ataca si alt segment de piata? De exemplu fructele si produsele aclimatizate in temperat-continental si foarte cautate in domeniul farmaceutic si/sau nutritie speciala?

    Multumesc,
    Sebastian

Comentarii