Bine ati venit !

Poveste din Orasul Legumelor Binecrescute

In Orasul Legumelor Binecrescute zilele treceau senine una dupa alta si nimic nu parea sa tulbure viata armonioasa a locuitorilor sai.

Pana intr-o zi cand tanarul Sparanghel se opri in centrul orasului cu o veste nelinistitoare. Se cocota pe un bolovan  si printr-o palnie mare din frunze de nuc urla cat il tinura plamanii:

-  La doua ore de mers pe jos, spre Dealul de Miazanoapte, am descoperit o dara albicioasa de mucus.

-  Ce sa fie oare? se intreba multimea adunata sa il asculte.

- Cum ce? se auzi vocea Rosioarei, fiica domnului Rosie. Un melc da tarcoale orasului. Daca nu ma credeti, haideti cu mine.

In frunte cu Rosioara, legumele alergara intr-un suflet la Observatorul din oras si cercetara prin luneta Dealul de Miazanoapte. Rosioara avusese dreptate. Un melc urias fara cochilie se indrepta pe o bicicleta colorata spre oras. Pedala agale, fluturandu-si cornitele si ochii bulbucati.

- Ahhhh, ce urat e! se inghesuira legumele una in alta ingrozite.

- Nu pare prea fioros, zise Sparanghel.

- Nici nu trebuie, spuse Rosioara. Ne poate face tocanita cu zambetul pe buze.

Era limpede ca orasul trebuia salvat. Dar cum?  Nimeni nu avea habar.

- Sigur bufnita Tartacuta stie cum, spuse Rosioara. Bufnita era Paznicul Secretelor si era atat de batrana incat nici Timpul nu isi mai amintea cand aparuse pe lume. Si Timpul tine minte tot.

Zis si facut. Rosioara fluiera de doua ori scurt si din inaltul cerului aparu in masina lui zburatoare Gogosarul cu Volan, soferul orasului. Pornira in mare graba si dupa un timp ajunsera in Tinuturile Argintii unde salasuia bufnita Tartacuta. Gogosarul opri langa copacul pe care scria “Resedinta bufnitei Tartacuta”, iar Rosioara cobori si se uita dupa o intrare.  Dar nu vazu nimic.

Dintr-o data, se auzi o voce melodioasa, iar mainile si picioarele Rosioarei incepura sa se miste singure in ritm de dans:

“Fa trei pasi inainte si trei pasi inapoi,

misca manutele,danseaza pentru noi.

Fa trei pasi inainte si trei  pasi inapoi,

misca piciorusele, danseaza pentru noi.

Daca esti cuminte si-ti place sa dansezi,

uita-te acum si sigur ai sa ne vezi.”

Ca prin minune, ceata care invaluia Tinuturile Argintii se ridica si locuinta secreta a bufnitei isi deschise larg usile.

Rosioara se opri din dans si se strecura iute inauntru, dar aluneca pe un soi de tobogan care ducea intr-o incapere slab luminata. In mijlocul incaperii era o masa frumos lucrata la care sedeau bufnita si soricelul Ghindoc, prietenul sau. Cei doi jucau sah si pareau foarte atenti la joc, insa bufnita o auzi si isi ridica privirea.

Ii facu semn Rosioarei sa vina mai aproape de ea si ii sopti la ureche secretul.

- Asta-i tot ? exclama Rosioara cu uimire.

Tartacuta zambi si isi intinse aripile, purtand-o pe copila in afara scorburii.

De acolo, Rosioara si Gogosarul cu Volan zburara inapoi spre centrul orasului unde legumele adunate ii asteptau nerabdatoare. Fetita le povesti planul sau si, dupa ce intelesera ce au de facut, se asezara toti pe pozitii in asteptarea musafirului nepoftit.

Cand acesta trecu de portile orasului, era seara si peste tot domnea o liniste adanca.

- Ciudat, nici picior de leguma pe strada, isi zise melcul coborand de pe bicicleta. Probabil dorm. Perfect. Maine dimineata se vor trezi in oala mea pentru tocanita.

- Nu si daca te opresc eu, spuse Rosioara iesind dintr-un tufis.

Cand o vazu asa maruntica, melcul incepu sa rada cu lacrimi:

-  Si cum vrei sa ma opresti, pitico?

- Uite asa, ii raspunse Rosioara si repede ii arunca un pumn de sare in ochi.

Imediat, de printre boscheti si copaci, se ivira si ceilalti locuitori ai Orasului Legumelor Binecrescute care il atacara pe melc cu sare din toate directiile cu sare.

- Vai de cornitele mele! exclama melcul si o lua la sanatoasa pe bicicleta lui colorata. Am vrut sa va prind in capcana, dar pana la urma am picat eu in ea.

Si iata cum, Rosioara cea isteata si legumele binecrescute salvara orasul de necazuri. Cat despre melc, acesta isi invata lectia si cand ajunse acasa, transpirat si inspaimantat, isi fagadui ca nu va mai pune niciodata piciorul in Orasul Legumelor Binecrescute.

 

Autor: Ana Groszler (Cotmeana)

Salutare pitici, parinti si bunici de pretutindeni!

Eu sunt Ana. Ana Groszler, un om printre oameni care si-a gasit drumul, dar inca descopera, cade, se ridica si intelege zi de zi ca viata este un carusel pestrit de intrebari si raspunsuri.

Prima data m-am apucat de scris in copilarie. La un moment dat “m-am facut mare” si am zavorat Scrisul intr-un sertar, amintindu-mi de el din ce in ce mai rar. La fel am facut cu Blocul de desen si Pensulele. Intre timp am absolvit o facultate cu  profil economic si un master in comunicare si relatii publice, am lucrat o vreme in industria publicitatii si am continuat sa cred ca sunt pe drumul meu. Simteam totusi ca ceva imi lipseste, fara sa reusesc sa imi dau seama ce. Pana intr-o zi cand am inteles. Nu eram pe drumul cel bun. Scrisul era drumul meu bun. Asa ca l-am scos repede din sertar si din acea clipa nu ne-am mai despartit. Acum cand ma asez la masa de scris, va spun sincer, simt o mare bucurie.  Stiti voi, genul acela de bucurie creatoare pe care nu poti si nu vrei sa o tii doar pentru tine, ci vrei sa o imparti cu ceilalti facand-o sa creasca.

Cum de am ales sa scriu povesti pentru copii? Simplu. Imi place autenticitatea lor, naturaletea si lejeritatea cu care iti pun intrebari incuietoare sau iti dau raspunsuri de “oameni mari”. Pur si simplu, pentru ca sunt minunati si te invata sa vezi viata cu alti ochi. Trebuie doar sa ai inima deschisa atunci cand ii asculti.

1 Response to Poveste din Orasul Legumelor Binecrescute

Comentarii